Incendiul care a izbucnit la o hală cu reziduuri petroliere din cartierul Nuci a fost lichidat.
Au ars deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran, suprafaţa exterioară a acestuia fiind de aproximativ 100 mp.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a efectului termic al metalului topit (se executau lucrări de tăiere metale) în contact cu reziduurile petroliere aflate în interior.
Întrucât incendiul s-a manifestat cu degajare masivă de fum, a fost transmis mesaj RO-ALERT.



