Astăzi este Ziua Națională a Înotului. Din 2022 se celebrează această zi, înotul fiind considerat sport fără vârstă, acesta poate fi practicat din prima zi de viaţă până în ultima, asigurând, prin eficienţa şi complexitatea sa, un climat favorabil menţinerii sănătăţii; printre beneficiile practicării înotului putem aminti buna dezvoltare a calităţilor motrice, tonifierea întregii musculaturi, sporirea capacităţii de coordonare şi eleganţa în mişcări şi postură.
Senatoarea liberală Roberta Anastase, unul dintre inițiatorii și susținătorii legii care a decretat ziua de 19 iulie, Ziua Înotului, a transmis un mesaj, în special sportivilor și arbitrilor români care vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris: ”Înotul este cel mai eficient și complex sport având multiple beneficii pentru sănătatea celor care îl practică.
Ziua Națională a Înotului este un moment de celebrare și o recunoaștere a rezultatelor remarcabile pe care sportivii români le-au obținut de-a lungul timpului la toate competițiile europene și internaționale. Aceste rezultate formidabile precum și organizarea cu succes a trei competiții europene de top ( Campionatul European de Înot pentru juniori – iulie 2022, Campionatul European de Sărituri în Apă pentru juniori – iulie 2022 și Campionatul European de Înot pentru seniori în bazin scurt 25m- decembrie 2023) au plasat România pe podiumul natație europene și internaționale. Folosesc acest prilej pentru a ura mult succes sportivilor și arbitrilor români prezenți la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de la Paris.
La mulți ani cu multe realizări, dragi înotători și iubitori ai înotului”!



