Pompierii militari prahoveni au fost solicitați noaptea trecută să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Vălenii de Munte.
La locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei camere de locuit, fiind extins și la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Pompierii au extras din interior o persoana de sex feminin, în vârstă de 85 ani, aflată în stare de inconștiență.
Manevrele de resuscitare nu au avut succes, astfel că a fost declarat decesul victimei.
La finalul intrevenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul căzut dintr-o sobă, pe materiale textile aflate în apropierea acesteia.



