17 aprilie 2026
No menu items!

Grindeanu susține că la sfârșitul lunii iunie românii vor putea circula pe A7, de la București la Pietroasele!

Cele mai vizualizate articole

Ministrul interimar al Transporturilor, Sorin Grindeanu a fost prezent astăzi pe tronsonul 2 al Autostrăzii A7. Conform datelor oficiale transmise de CNAIR, până la finalul lunii iunie trebuie deschisă circulația și pe lotul 2 al Autostrăzii Ploiești – Buzău, parte a A7, între localitățile Mizil și Pietroasele (28,35 km). Până atunci, constructorul bulgar (Trace) care face parte din Asocierea Coni-Trace (româno-bulgară) trebuie să rezolve toate problemele tehnice identificate în șantier. După deschiderea circulației și pe acest lot, se va putea circula de la București la Pietroasele pe autostradă (aproximativ 110 km).

În luna iunie se vor finaliza și lucrările la podul de la Vadu Pașii peste râul Buzău, care va face posibilă circulația continuă pe autostradă între localitățile Buzău și Focșani. Asocierea de constructori turci (Nurol – Makyol) va asigura descărcări provizorii în DN2, astfel încât podul de la Vadu Pașii peste râul Buzău să poată fi folosit înainte de finalizarea întregului lot 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) în luna noiembrie 2025. Practic, până la sfârșitul anului 2025, se va putea circula pe 268 km din cei 319 km ai autostrăzii A7, construită integral prin PNRR. În cursul anului 2026 vor fi finalizați și ultimii 51 de kilometri din A7, care vor asigura conexiunea cu autostrada A8 în localitatea Pașcani.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Licitație pentru închirierea de spații pentru comercializarea de produse alimentare/non-alimentare în Parcul Regele Mihai I al României

S.G.U. PLOIEȘTI S.R.L. organizează în data de 28.04.2026, ora 10:00, licitație publică pentru închirierea a trei loturi în vederea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies