Reprezentanții comunelor, orașelor, municipiilor și județelor au convenit, în urma negocierilor de marți cu premierul Ilie Bolojan, instituirea unei grile de salarizare unice la nivel național pentru administrația publică locală, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut de Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR), parte a Federației sindicale Columna.
„Negocierea de astăzi a fost una foarte grea, dar am obținut câteva rezultate importante”, a declarat Cârlan. Printre acestea se numără eliminarea posibilității de mobilitate impusă funcționarilor publici de conducere din primăriile comunale, precum și a evaluării acestora de către comisii ale prefecturilor – măsuri considerate abuzive și nepotrivite pentru realitățile locale.
Totodată, s-a renunțat la propunerea inițială de reducere cu 20% a salariilor în primăriile care nu își pot acoperi fondul de salarii din veniturile proprii. În schimb, s-a agreat elaborarea unei grile salariale unitare care să reflecte principiile de echitate și echilibru prevăzute în PNRR și în Carta Socială Europeană.
Cârlan a atras atenția că în prezent 75% dintre primării nu își pot asigura salariile exclusiv din impozite și taxe locale, nu din cauza unui personal supradimensionat, ci din cauza unui sistem de finanțare „profund defectuos”.
„Statul alocă fonduri de echilibrare în mod inechitabil: dă mai mult celor care deja au și mai puțin celor care au nevoie. Nu putem vorbi de o problemă a salariilor fără să reformăm sistemul de finanțare al administrației locale”, a spus liderul sindical.
În acest context, greva anunțată pentru miercuri a fost amânată, urmând ca acțiunile de protest să fie suspendate până la finalizarea proiectului de lege privind reforma administrației publice.
Reamintim că miercuri, 30 iulie, ar fi trebuit să intre în grevă generală reprezentanți a 694 de primării din țară, din care 21 din Prahova.



