”Că așa e în tenis”, ”Bursucul aruncă bomba…elefantul-și pierde trompa”, „N-am găsit altă rimă“, „Ce avem noi aici?”, ”Spune-o pe aia cu bicicleta galbenă”, ”N-ai pe cineva?”, sunt câteva replici devenite celebre și intrate în ”folclorul urban”. Toate au fost rostite de Toma Caragiu, poate cel mai mare și complex actor al României.
Doar 51 de ani ne-a fost dat să-l avem alături de noi. Toma avea un farmec și o ținută care l-au scos în evidență încă de la început. Toți cei care au jucat, au colaborat cu el spuneau că Toma acapara, fără să vrea, scena, publicul, pe oricine.
S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. În anul 1944 familia Caragiu s-a stabilit la Ploiești, pe str. Rudului 144, după cedarea Cadrilaterului Bulgariei, anterior locuind, după emigrarea lor din Grecia, în comuna Sarsânlar, județul Durostor. Toma a fost elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești: „…am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget”, spunea acesta.
A fost cooptat în trupa de teatru a liceului și a scris în revista liceului Frământări. A primit diploma de bacalaureat în vara anului 1945. S-a înscris la Drept, dar a abandonat cursurile iar un an mai târziu a intrat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe a susținut o muncă de animator cultural și, în colaborare cu alți artiști, a realizat spectacolul Take, Ianke și Cadîr de V. I. Popa, pe care l-a jucat la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel s-a înființat nucleul denumit „Brigada culturală Prahova”, care s-a transformat ulterior în Teatrul Sindicatelor Unite (1947) și Teatrul de Stat Ploiești (1949). Debutul pe scenă l-a făcut pe scena studioului Teatrului Național din Piața Amzei (1949), când, fiind student în anul III, a jucat rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.
La 1 mai 1948 s-a angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. A obținut diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani. La 1 aprilie 1951 s-a angajat la Teatrul de Stat din Constanța, recent înființat, unde a jucat, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.
În 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploiești, funcție pe care a deținut-o timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri. În 1955 a debutat în cinematografie în filmul lui Gheorghe Tobias, ”Nufărul roșu”. În 1965 a fost invitat de Liviu Ciulei și la Teatrul Bulandra din București.
De-a lungul carieirei sale a realizat roluri memorabile în 38 de filme, cele mai cunoscute fiind cele din ”Actorul și sălbatecii”, ”Operațiunea Monstrul”, ”Tatăl risipitor”, seria ”B.D.”.
Pe scenă Toma Caragiu a realizat rolul Ion Cristea în „Sfântul Mitică Blajinul” (1966) de Aurel Baranga, rolul reporterului Romeo în „Ziariștii”, un rol care i-a adus actorului Premiul de Interpretare – 1971 din partea revistei „Teatrul”, Tipătescu în „O scrisoare pierdută” (1972) de I. L. Caragiale, Anton Antonovici în „Revizorul” (1972) de N. V. Gogol, colonelul Grigore Mârzacu, șef al Siguranței, din „Simfonia patetică” (1973), spectacol semnat și regizat de Aurel Baranga, Toma Hrisanide în „Interesul general” (1973), semnată și regizată tot de Aurel Baranga, sau în „Azilul de noapte” (1975) de Maxim Gorki, ultimul său rol fiind James Tyrone din „Lungul drum al zilei către noapte” (1976) de Eugene OʹNeill.
Românii așteptau cu sufletul la gură celebrele sale scenete de Revelion, care aveau multe… ”șopârle”: ”Toma și sorcova”, ”Despre balet”, ”Fabula- n-am găsit altă rimă”, ”Un alpinist convins”,, ”O, brad frumos”.
Azi Toma Caragiu ar fi împlinit 100 de ani! Destinul a fost însă crud. Nu ne-a dat posibilitatea să-l avem mai mult, să ne aducă zâmbete în continuare. Sau lacrimi, deoarece Toma a fost și un actor de dramă. O viață dedicată teatrului s-a risipit în fatidica noapte de 4 martie 1977. Toma ne-a părăsit alături de bunul său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț, cel care i-a dat și ultimul rol într-un film, ”Gloria nu cântă”, cel care i-a regizat mai toate aparițiile sale la televizor în programele de divertisment.
