Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au efectuat joi dimineață, 5 martie 2026, 20 de percheziții domiciliare în județele Prahova, Giurgiu, Constanța și Ilfov, într-un dosar care vizează presupuse fapte de eutanasiere ilegală a câinilor fără stăpân și fraude în contracte cu autorități locale. Descinderile au loc inclusiv la Primăria Boldeşti Scăeni şi la adăpostul de câini din oraş, spun surse judiciare. Ancheta vizează însă primării din toate cele patru judeţe.
Descinderile sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și au loc la sediile unor firme, la locuințele unor persoane fizice, dar și la sediile unor instituții publice.
Anchetatorii investighează posibile infracțiuni de înșelăciune, abuz în serviciu, uciderea animalelor cu intenție fără drept și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit polițiștilor, în perioada 2025–2026, reprezentanții a două adăposturi private ar fi încheiat contracte cu mai multe unități administrativ-teritoriale pentru capturarea, cazarea, eutanasierea și neutralizarea câinilor fără stăpân. În cadrul acestor contracte, câinii care nu ar fi fost adoptați sau revendicați ar fi fost eutanasiați fără respectarea prevederilor legale.
Autoritățile susțin că procedurile ar fi încălcat legislația în vigoare privind gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv prevederile OUG nr. 155/2001 și HG nr. 1059/2013, care stabilesc condițiile în care poate fi dispusă eutanasierea animalelor.
De asemenea, într-un alt caz investigat, o societate comercială ar fi încheiat în octombrie 2025 un contract cu o primărie pentru capturarea câinilor fără stăpân. Ulterior, reprezentanții firmei ar fi întocmit documente false în care ar fi raportat capturarea a peste 100 de câini, deși nu ar fi avut capacitatea logistică necesară și nici nu ar fi realizat serviciile contractate integral.
În acest mod, firma ar fi obținut pe nedrept peste 100.000 de lei din fonduri publice.
În cadrul anchetei, nouă persoane cu vârste între 28 și 56 de ani urmează să fie duse la audieri.
Acțiunile sunt sprijinite de luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, ai Direcției pentru Protecția Animalelor din cadrul IGPR, Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova, precum și de specialiști ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Anchetatorii precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.



