31 mai 2026
No menu items!

Cristian Ardelean, noul city manager al Primăriei Ploiești. Mandat limitat în administrația locală

Cele mai vizualizate articole

Cristian Ardelean ocupă, începând de astăzi, funcția de city manager al Primăriei Ploiești, potrivit informațiilor obținute din surse administrative. Acesta ar urma să aibă un mandat limitat, fiind numit provizoriu în funcția de administrator public al municipiului.

Cristian Ardelean este membru al Mișcării Noi, Ploieștenii și activează în prezent ca și consilier al primarului municipiului Ploiești, având atribuții în zona organizării de evenimente.

Noul city manager este absolvent al Facultății de Management din cadrul Universității de Vest din Timișoara și are experiență profesională acumulată în mediul privat, unde a activat o perioadă îndelungată.

Ardelean devine astfel al treilea city manager al municipiului în mandatul actualului primar, Mihai Polițeanu.

Primul administrator public numit în această perioadă, Sorin Dumitrașcu, a părăsit funcția după doar câteva luni, alegând o schimbare de carieră. Ulterior, postul a fost preluat temporar de Cristian Pleșa, și el consilier personal al primarului. Odată cu încheierea perioadei stabilite împreună cu edilul, atribuțiile sunt preluate acum de Cristian Ardelean.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Dronă rusească prăbușită pe un bloc din Galați. Două persoane rănite, zeci de locatari evacuați

Momente de panică în municipiul Galați, după ce o dronă rusească s-a prăbușit, în cursul nopții trecute, pe un...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies