Judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti, care a admis cererea prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale, este Alexandru Vasile. Acesta este judecător la secția de Contencios...
Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro, întrebat ce se va întâmpla acum, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, care anulează decizia din 6 decembrie 2024 a CCR privind anularea întregului proces electoral de la...
Parchetul European a instituit sechestru pe clădirea din Ploieşti care găzduieşte sediul social al RTV HD SRL, compania care deţine licenţa de emisie a postului România TV, scrie Paginademedia.
Clădirea aparţine unei firme IT acuzate într-un dosar de fraudă cu...
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere în instanţă reducerea pedepsei care i-a rămas de executat cu perioada în care s-a aflat în detenţie în Costa Rica şi Bulgaria.
Surse judiciare au precizat marţi, pentru Agerpres, că Udrea solicită reducerea...
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane (trei bărbați și două femei), cu vârste...
Andreea Cosma a plecat de la DIICOT(ora 18:15), după aproape două ore de audieri. Ea nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor, spunând doar că va transmite un comunicat de presă.
Andreea Cosma, fiica fostului șef al județului Prahova, Mircea Cosma...
Conform unor surse judiciare, printre suspecții vizați de procurorii DIICOT, la perchezițiile de astăzi, în cazul ”Nordis”, se află și Andreea Cosma, notar, fostă deputată și fiica fostului președinte CJ Prahova, Mircea Cosma(PSD).
Familia Cosma a fost în centrul multor...
Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a fost plasat, în această seară, de procurorii anticorupţie, sub control judiciar pe cauţiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupţie, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.
De...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au reţinut un inculpat în vârstă de 36 de ani, cetățean turc, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului...
Cazul înfiorător al părinţilor care şi-au ucis fetiţa de doi ani şi zece luni opărind-o în mod intenţionat cu apă extrem de fierbinte, iar ulterior au lăsat-o să agonizeze timp de mai multe ore, până când aceasta şi-a dat...