29 aprilie 2026
No menu items!

Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc!

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus, pentru 30 de zile, arestarea preventivă a 4 dintre persoane și măsura preventivă a arestului la domiciliu față de o altă persoană.

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane (trei bărbați și două femei), cu vârste între 24 și 28 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada septembrie 2023 – martie 2025, două dintre persoane (un bărbat și o femeie, membre ale aceleiași familii), ar fi inițiat și dezvoltat, în județul Călărași, mai multe culturi de canabis destinate comercializării.

Acestea au fost prinse în flagrant delict, de polițiști, în localitatea Plopeni, în timp ce ar fi transportat aproximativ 1,5 kilograme de canabis, destinate vânzării către alte două persoane cercetate în cauză (un bărbat și o femeie).

Probatoriul administrat a mai relevat că, în același interval de timp, persoanele cercetate ar fi deținut și vândut droguri de risc și mare risc, respectiv canabis, procurat în principal de la celelalte persoane implicate în cauză, alprazolam, comprimate ecstasy și cocaină.

Tot din investigații a rezultat faptul că tranzacțiile dintre cele patru persoane, privind vânzarea/achiziționarea de drog de risc ar fi fost intermediate, pentru diferite sume de bani, de către o altă persoană.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate două culturi de canabis însumând 98 de plante în diverse stadii de dezvoltare, peste un kilogram de canabis, 453 de comprimate de alprazolam, aproximativ 50 de grame de cocaină, grindere, cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 31 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a 5 persoane (trei bărbați și două femei).

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus, pentru 30 de zile, arestarea preventivă a 4 dintre persoane și măsura preventivă a arestului la domiciliu față de o altă persoană.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă cu 253 de semnături. Votul va avea loc pe 5 mai

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan a fost depusă marți în Parlament, fiind semnată de...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies