Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând de mâine, 7 aprilie de la ora 13.00, până la data de 25 mai, în vederea finalizării lucrărilor de construire a Lotului 2 Mizil – Pietroasele, se închide circulația...
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Ciorani pun în executare, în această dimineață, două mandate de percheziție domiciliară în localitatea Colceag, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii furt calificat.
Din cercetări, s-a stabilit...
Circulaţia pe lotul 1 al autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău se deschide azi, începând cu ora 16.00, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
Lotul 1, în lungime de 21 de kilometri, este cuprins între nodul rutier cu autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti şi...
Loturile din Prahova ale autostrăzii A7 vor fi date în folosiţă până la sfârşitul acestui an, a anunţat, la Ploieşti, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
"În luna decembrie, ambele tronsoane vor fi date în circulaţie. Şi tronsonul de la Dumbrava la...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a "inspectat" azi, din nou, şantierele de pe Autostrada Moldovei din judeţele Prahova şi Buzău.
"Pe lotul 1 şi pe lotul 2, de la Dumbrava la Mizil şi de la Mizil la Pietroasele stăm aşa: pe...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a verificat, azi, stadiul lucrărilor pe tronsonul 2 Ploieşti – Buzău al Autostrăzii A7, anunţând că doreşte ca în luna octombrie să fie date în circulaţie loturile 1 şi 2.
“Am venit astăzi împreună cu domnul...
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, spune că 2024 este anul în care trebuie deschisă circulația pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău!
"Nu mai accept nicio întârziere din partea celor două asocieri de constructori care lucrează pe lotul 1 (Pizzarotti -Retter)...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost azi în inspecţie pe autostrada A7, în judeţul Prahova.
După ce a verificat stadiul lucrărilor, Grindeanu a susţinut o declaraţie de presă, în cadrul căreia a arătat că pe loturile 1 şi 2 au fost...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent, azi, în Prahova, la predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor pe Lotul 1 (Dumbrava - Mizil) al Autostrăzii Ploieşti - Buzău. El a subliniat importanţa acestei autostrăzi despre care spune că, din punctul...
Aproape 40 (!) de oferte au fost depuse pentru autostrada A7 Ploieşti-Buzău, a anunţat fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă.
”O nouă veste bună pentru autostrăzile Moldovei: astăzi au fost depuse 39 de oferte la licitaţia pentru construirea celor 63...