10 noiembrie 2024
No menu items!

Anticipatele… amânate de Senat!

Cele mai vizualizate articole

Senatul a respins miercuri cu 86 de voturi ”pentru” (PSD, UDMR, ALDE, PMP) și 34 de voturi ”împotrivă” (PNL, USR) ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Orban, cu o zi înainte să fie demis prin moțiune de cenzură, prin care se prevedeau mai multe măsuri pentru facilitarea organizării alegerilor anticipate.

Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz, urmând ca actul normativ să fie trimis Camerei Deputaților, care este forul deciziona.

Printre prevederile cuprinse în Ordonanța de Urgență în cauză se află aceea că, la alegerile parlamentare, românii pot vota la orice secție din țară sau din străinătate. De asemenea, OUG prevede dublarea numărului senatorilor și deputaților din diaspora, precum și faptul că cetățenii români din afara țării își pot exercita dreptul la vot pe parcursul a trei zile, așa cum s-a întâmplat și la alegerile prezidențiale de la finalul anului trecut.

Deși la Camera Deputaților PSD nu mai deține majoritatea, șansa că OUG să fie respinsă în totalitate este destul de mare, ceea ce ar încurca un calendar mai strâns în privința anticipatelor.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

COD GALBEN DE VISCOL ÎN PRAHOVA

Vremea se schimba radical din aceasta seara, iar meteorologii anunță că, în Prahova, ca fi valabil un Cod galben...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies