In cursul serii trecute, în jurul orei 20:40, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, ca in localitatea Floresti, are loc un scandal conjugal cu fapte de violenta . Vitima, insa, nu era femeia, ca in cele mai multe cazuri de violenta casnica, ci barbatul și fiica.
Polițiștii ajunsi la fata locului au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri familiale și a unor discuții purtate în contradictoriu, sotia în vârstă de 35 de ani și-ar fi agresat fizic soțul (41 de ani) și fiica (16 ani).
Persoanele agresate nu au necesitat transportul la spital.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de femeie, urmând a fi prezentat procurorului supraveghetor pentru a dispune în consecință.
Surse apropiate anchetei au precizat ca soțul bătut este polițist, iar acesta a evitat orice forma de escaladare a violentei, dar a fost inutil .
Polițiștii au emis ordin de restricție și i- au interzis femeii sa se apropie la o distanță mai mică de 100 m de casa sau de serviciul soțului, in următoarele 5 zile.