Incepand de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.
În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.
Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului, a anunțat În urma cu puțin timp Grupul de Comunicare Strategică.
Măsura a fost luată pentru a putea permite utilizării unităților sanitare prioritar pentru internarea și tratarea persoanelor confirmate ca infectate cu virusul COVID-19 , în contextul în care, astăzi, a fost anunțat cel de al cincilea deces și depășirea numărului de 500 de infectări la nivel național.