28 noiembrie 2023
No menu items!

KLAUS IOHANNIS: „URMEAZĂ SĂPTĂMÂNI CRITICE”  ȘI A FĂCUT APEL CĂTRE PENSIONARI : „EVITAȚI DEPLASĂRILE!”

Cele mai vizualizate articole

Președintele Klaus Iohannis a făcut, astăzi, un apel către populație, adresându-se în principal pensionarilor și solicitându-le să rămână în casă. Apelul președintelui a fost făcut în contextul anunțării celui de al cincilea deces și a depășirii numărului de 500 cazuri la nivel național.

Din nefericire, inevitabilul s-a produs. Țara noastră se confruntă cu primele decese provocate de coronavirus. Sunt cu sufletul alături de familiile îndoliate. Noul coronavirus are o particularitate aparte și poate fi letal într-o proporție mult mai mare pentru persoanele în vârstă. Dragi pensionari, nu vă expuneți inutil unui risc. Limitați ieșirea din casă. Ieșiți din casă doar pentru situații excepționale.

Președintele Klaus Iohannis a făcut referire la măsurile de restrângere a drepturilor la liberă circulație adoptate până în prezent și a anunțat că acestea vor fi înăsprite în continuare, gradual, în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus.

Măsurile restrictive de până acum, au fost luate gradual, din punct de vedere al răspândirii virusului. Orice restrângere a drepturilor fundamentale mă mâhnește profund. Nu este o decizie ușoară, dar e necesară pentru a proteja sănătatea familiilor. Viață fiecărui cetățean depinde de deciziile luate ferm. Nu ne vom opri și vom lua măsuri mai dure atunci când vor deveni obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului. În egală măsură însă, vom continua să-i ajutăm pe toți cei afectați de această criză. Măsurilor sociale și economice adoptate zilele trecute li se va adăuga un nou pachet, care să rezolve problemele și mai multor categorii de întreprinzători și oameni de afaceri care se confruntă cu mari greutăți. Nu este nici un secret pentru nimeni care era starea economiei românești înainte de izbucnirea acestei epidemii.

România nu este acolo unde ne dorim cu toții să fie, nici în domeniul medical, nici în cel economic, dar acum nu este nici pe departe momentul de a învinovăți sau a căuta țapi ispășitori pentru șirul lung de decizii greșite din trecut. Vă asigur însă de un singur lucru: tot ce avem la dispoziție, toate instrumentele fiscale și economice, toate resursele, inclusiv cele pe care le putem obține de la nivelul Uniunii Europene, sunt puse în slujba sănătății românilor și a ajutării firmelor și angajaților care trec în aceste zile prin momente dramatice. Astăzi avem avantajul apartenenței la marea familie europeană și lucrând împreună cu partenerii noștri sunt încrezător că vom trece mai ușor peste șocul social și economic provocat de această criză.

În momente de cumpănă, în care suntem puși în fața celor mai dure provocări, atunci arătăm cine suntem cu adevărat. Este timpul compasiunii, al generozității și altruismului, trăsăturile de caracter definitorii ale unui popor greu încercat de istorie. Eu cred în noi, românii, în forța noastră interioară și știu că uniți putem răzbi și de această dată, așa cum am făcut-o de nenumărate ori în trecut”.

5/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

5/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR DE 1 DECEMBRIE, LA PLOIEŞTI- PARADĂ, FOC DE ARTIFICII ŞI FASOLE CU CÂRNAŢI. ZONELE UNDE TRAFICUL VA FI ÎNCHIS

Primăria municipiului Ploieşti şi Garnizoana Ploieşti organizează ceremonii militare şi manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, vineri,  1 decembrie. Astfel,...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH