27 august 2026
No menu items!

LUMINA SFÂNTA DIN NOAPTEA DE ÎNVIERE  O VOM LUA DE LA POLIȚIȘTI

Cele mai vizualizate articole

Anul acesta, din cauza stării de urgentă, Lumina Sfânta a Învierii va fi data credincioșilor de către voluntarii bisericilor și de politisti . Distribuirea Sfintei Lumini se va face  incepand cu ora 20 și vor fi implicate toate patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune

Credincioşii vor putea ieşi în afara casei, imobilului, respectând regulile de distanţare, pentru a fi evitată aglomeraţia.

În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă de către forţele de ordine.

În noaptea de Înviere este permisă circulaţia preoţilor care duc Sfânta Lumină, dacă au măşti de protecţie, mănuşi, ecuson şi acte de identitate.

Măsura a fost anuntata de ministrul de interne Marcel Vela  și este prevăzută in acordul semnat , astăzi , marți 14.04, între MAI și Patriarhia Romană .

De asemenea, s-a stabilit ca painea binecuvantata (prescuri/ Paști) va fi distribuita credinciosilor in zilele de vineri si sambata, in intervalul 07.00-17.00, in toate parohiile de catre angajatii bisericii si voluntari, bineinteles cu respectarea distantei sociale.

Cei care vor dori sa meargă personal sa ia prescura trebuie  sa completeze in declaratia pe propria raspundere numele lacasului de cult la care se vor deplasa, acesta trebuie sa fie cea mai apropiată biserica de domiciliu .

Angajatii parohiei si voluntarii, in calitate de organizatori, vor asigura respectarea distantei sociale pe perioada distribuitrii pastilor, avand ca semn distinctiv o banderola alba pe brat.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Furnizarea apei, întreruptă joi în patru sate din Poienarii Burchii. Lucrările pot fi prelungite

Locuitorii din patru sate ale comunei Poienarii Burchii rămân joi, 27 august 2026, fără apă potabilă, în urma unei...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies