Marți, în jurul orei 19:20, IPJ Prahova a fost sesizat cu privire la faptul că, pe strada Capșunelor din municipiul Ploiești, are loc un conflict între mai multe persoane.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că, între membrii a două familii, a izbucnit un conflict spontan, aceștia agresându-se reciproc, verbal si fizic. La fața locului au intervenit cu promptitudine 6 echipaje de poliție, jandarmi, dar și luptători SAS, care au aplanat în scurt timp conflictul.
Toți cei implicați în eveniment au fost identificați, la sediul poliției fiind conduse 6 persoane, pentru audiere. Alte două persoane au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Zona a fost monitorizată pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, se precizează într-un comunical al IPJ Prahova(foto: amator).
În urma conflictului, 9 persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Din verificări a rezultat că scandalul ar fi pornit de la un schimb de expresii jignitoare, pe fondul consumului de alcool.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice.