După întrunirea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condus de premierul Ludovic Orban, am aflat care va fi situația în care ne vom afla în următoarele trei zile, până când intră în vigoare legea privind starea de alertă. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, au susţinut, miercuri seară, o declaraţie de presă, la finalul şedinţei CNSU, pentru a anunţa măsurile care se vor aplica pe durata stării de alertă.
În primul rând, Starea de Alertă va fi pe durata a 30 de zile. Din 15 mai în spațiile comerciale, mijloace de transport sau alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștilor.
Munca trebuie să se desfășoare de la domiciliu. Dacă nu se poate, se vor lua măsuri de dezinfectare a mâinilor, decalarea programului de lucru pentru societățile cu peste 50 de angajati. Instituțiile publice și societățile care desfășoară activități cu publicul: trebuie asigurată o distanță minimă de 2 metri între persoane, să nu permită accesul persoanelor care au o temperatură mai mare de 37 de grade, să dezinfecteze zona.
Este suspendată servirea mesei din hoteluri, restaurante, terase. Continuă să rămână închise terasele.
Este suspendată temporar comercializarea de produse în centrele comerciale cu suprafața mai mare de 15.000 de mp. Sunt exceptate magazinele de optică, cele farmaceutice și cele de electronice care livrează la domiciliu.
Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 15 mai 2020. Se suspenda transportul rutier internațional de persoane pentru toate cursele spre Italia, Spania, Germania, Turcia, până pe 1 iulie.
Se reia activitatea cabinetelor stomatologice.
Se instituie pentru persoanele care vin din străinătate masura carantinării la domiciliu sau se poate solicita carantinarea în spații instituționalizate pentru cei care nu doresc să stea cu familia. Cei care nu respectă izolarea vor fi trimiși în carantină instituționalizată și vor suporta costurile. Pot fi carantinate clădiri, zone sau localități. De asemenea, rămân în carantină acele localități unde nu a fost ridicată măsura.
Mai multe puncte de frontieră rămân închise, cu excepția lucrătorilor transfrontalieri.
Este permisă circulația persoanelor în interiorul localității pentru grupuri de persoane nu mai mare de 3, fără declarație. Deplasarea în afara localității va putea fi făcută doar în anumite condiții: interes profesional, umanitar, activităţi agricole, îngrijirea unei proprietăţi, programe sau proceduri în centre de tratamente, îngrijirea copiilor, membrilor de familie, asistenţa persoane vârstnice, deces, asistenţa medicală care nu poate fi amânată.
Se dispune redeschiderea parcurilor.
Se menține suspendarea cursurilor în unitățile școlare.