18 aprilie 2024
No menu items!

Personalul medical elogiat de Ziua României!

Cele mai vizualizate articole

Ziua Națională a României nu a mai fost sărbătorită cu fast anul acesta. Din cauza pandemiei și la Ploiești, s-a renunțat la parada militară, dar, din păcate, și la mulțimea care venea cu mare bucurie în centrul Ploieștiului. Oficialitățile au dorit să-i omagieze în acest an pe reprezentanţii sistemului sanitar. De altfel, reprezentanţii spitalelor şi Serviciului de Ambulanţă au fost şi cei care au deschis ceremonia de depunere a coroanelor de flori la Monumentul Eroilor, Catedrala ”Sfântul Ioan Botezătorul”.

Primarul Andrei Volosevici s-a adresat cadrelor medicale, cărora le-a mulțumit pentru efortul lor din această perioadă: ”Un an greu, un an care ne-a pus la încercare răbdarea, echilibrul, sănătatea. Convingerea mea este că, aşa cum ştim de veacuri, împreună, în familie, ca şi comunitate, ca şi naţiune, vom reuşi să trecem, cu ajutorul bunului Dumnezeu, peste această situaţie şi vom intra în anul 2021 uşor dar sigur în normalitate. Am stat de vorbă cu toţi organizatorii şi mi s-a părut o obligaţie de onoare să ne înclinăm cu respect în faţa celor care, de mai bine de nouă luni, au grijă de protecţia noastră, de sănătatea noastră şi ne vindecă. Vorbim de cei care formează prima linie în această bătălie cu pandemia. Cred că sunt în asentimentul tuturor să mă adresez lor, clar şi răspicat, spunându-le «mulţumim pentru ce aţi făcut şi pentru ce faceţi pentru noi, mult respect». La mulţi ani ploieşteni, la mulţi ani dragi prahoveni, la mulţi ani români!”.

Și preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu a vorbit în discursul său despre devotamentul celor în halate albe: „În primul rând mă gândesc la cei care sunt în spital din cauza acestei boli nenorocite, să le dea Dumnezeu sănătate şi putere şi să se întoarcă cât mai repede la familiile lor. În al doilea rând mă gândesc la familiile lor, să aibă credinţă, să aibă încredere şi să li se întoarcă acasă cei dragi, sănătoşi şi cât mai repede. Şi bineînţeles că mă gândesc şi la medici, asistente şi tot personalul medical, ei sunt eroii acestor vremuri. Vin după o luptă grea, au o muncă grea şi îi asigurăm de toată preţuirea noastră. Bineînţeles, pentru românii care sunt în ţară şi cei care sunt afară, sper ca pe viitor să fim mai uniţi, să fim mai prosperi şi sper ca vremurile bune pentru români abia să înceapă„.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

PREDOIU: SCHENGEN ESTE UN DOSAR IMPORTANT NU DOAR PENTRU ROMÂNIA, CI PENTRU EUROPA

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că dosarul Schengen nu este important doar pentru România, ci şi pentru...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies