15 februarie 2025
No menu items!

COD GALBEN DE PLOI ŞI NINSORI ABUNDENTE ÎN PRAHOVA

Cele mai vizualizate articole

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi importante cantitativ şi ninsori abundente, valabilă de mâine dimineaţă în zece judeţe, între care şi Prahova. Astfel, în intervalul 12 decembrie, ora 8:00 – 13 decembrie, ora 10:00, în nordul Munteniei şi în sud-vestul Moldovei, cu precădere în zona subcarpatică şi la altitudini mai mici de 1.700 de metri, vor predomina ploile. Acestea vor fi în general importante cantitativ şi se vor acumula peste 20 – 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.
De asemenea, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.ANM precizează că, temporar, va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice şi estice se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe alocuri 15 – 20 l/mp.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

ALERTĂ! CONTROALE LA AZILE ŞI CENTRE SOCIALE

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început, sâmbătă, mai multe controale, la nivel naţional, la centre rezidenţiale...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies