29 martie 2024
No menu items!

ARTICOLE PIROTEHNICE, VÂNDUTE ILEGAL LA PLOIEŞTI

Cele mai vizualizate articole

Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce vindea ilegal, în Ploieşti, articole pirotehnice, poliţiştii depistând în maşina lui aproximativ 100 kg de astfel de articole pe care le-au indisponibilizat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare a „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 126/1995. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Poliţiştii vă sfătuiesc să nu achiziţionaţi materiale pirotehnice de la persoane neautorizate şi să sesizaţi orice încălcare a legii prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.
În perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au intensificat activităţile în ceea ce priveşte identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale, care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

5/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

5/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

PREFECTUL PSD AL PRAHOVEI ÎŞI DĂ DEMISIA!

Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu (PSD), a anunţat, azi, că demisionează din funcţie. Motivul este acela că va candida la...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies