Cea de-a 78-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur s-a desfăşurat, pentru prima dată, în format virtual. Evenimentul, difuzat în direct din New York şi Los Angeles de postul de televiziune american NBC, a fost prezentat pentru a patra oară de actriţele Tina Fey şi Amy Poehler.
Decernate pentru prima dată în 1944, Globurile de Aur recompensează cele mai bune interpretări şi producţii din industria cinematografică şi de televiziune, grupate în 25 de categorii. În 2008 a fost pentru prima oară când Gala nu s-a desfășurat, iar premiile au fost anunțate printr- o conferință de presă, deoarece scenariștii se aflau în grevă, iar colegii lor din branşa actorilor au anunţat că refuză să treacă printre pichetele de manifestanţi, în semn de solidaritate cu aceştia.
La categoria filme de lung metraj, surpriza neplăcută a fost pentru ”Mank”, nominalizat la 6 categorii și care nu a luat niciun trofeu. Cel mai bun film- dramă a fost declarat ”Nomadland”, ceea ce era oarecum de așteptat. Este și o victorie pentru femeile regizor, deoarece premiile la acest capitol sunt foarte rare, mai la toate marile festivaluri, Chloe Zhao, a reușit să spargă ”ghinionul”. Sacha Baron Cohen reușește să- și adjudece premiul de cel mai bun actor, dar și pentru film(comedie/musical) cu “Borat Subsequent Moviefilm”. Veterana Jodie Foster își alocă un Glob pentru rolul secundar din “The Mauritanian”.
La capitolul seriale de televiziune, ”The Crown” a fost vedeta Galei, ceea ce era și normal, fiind considerat cel mai vizionat serial la acest moment. Serialul despre viața celui mai longeviv monarh al Marii Britanii a cucerit 4 trofee: cel mai bun serial, cel mai bun actor, cea mai bună actriță și cea mai bună actriță în rol secundar. ”The Queen’s Gambit”, un alt serial care face furori, a plecat cu două Globuri: cea mai bună miniserie și cea mai bună actriță.
CINEMATOGRAFIE:

Cel mai bun film – dramă: “Nomadland”
Cel mai bun film – comedie/musical: “Borat Subsequent Moviefilm”
Cel mai bun regizor: Chloe Zhao (“Nomadland”)
Cel mai bun actor într-un film-dramă: Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”)
Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Sacha Baron Cohen (“Borat Subsequent Moviefilm”)
Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Andra Day (“The United States vs. Billie Holiday”)
Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Rosamund Pike (“I Care a Lot”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya (“Judas and The Black Messiah”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jodie Foster (“The Mauritanian”)
Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin (“The Trial of the Chicago 7”)
Cea mai bună coloană sonoră: Trent Reznor, Atticus Ross, Jon Batiste (“Soul”)
Cel mai bun cântec original: “Io Si”, interpretat de Laura Pausini în filmul “The Life Ahead”
Cel mai bun film străin: “Minari” (SUA)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Soul”
Premiul onorific Cecil B. DeMille: Jane Fonda
TELEVIZIUNE:
Cel mai bun serial-dramă: “The Crown”
Cel mai bun serial – comedie/musical: “Schitt’s Creek”
Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Josh O’Connor (“The Crown”)
Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Jason Sudeikis (“Ted Lasso”)
Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Emma Corrin (“The Crown”)
Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Catherine O’Hara (“Schitt’s Creek”)

Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: (“The Queen’s Gambit”)
Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Mark Ruffalo (“I Know This Much Is True”)
Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Anya Taylor-Joy (“The Queen’s Gambit”)
Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: John Boyega (“Small Axe”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: Gillian Anderson (“The Crown”)
Premiul onorific Carol Burnett: Norman Lear.



