Dezastru pe drumurile judeţene din Prahova azi, în plin Cod galben de ninsorare! Vicepreşedintele CJ Prahova Cristian Apostol anunţă că, din cauza intevenţiei deficitare a operatorilor, în mai multe zone au fost accidente, respectiv la Cocorăşti, Păuleşti, Plopeni şi Proviţa, iar între Găgeni şi Păuleşti s-a mers bară la bară pe o distanţă de 6 km. De asemenea, pe alte drumuri s-a circulat cu dificultate.
Problemele au existat, cu toate că drumarii au fost notificaţi la timp asupra avertizărilor meteo în vigoare, spune Apostol.
„Furtună la Consiliul Judeţean: contractele de deszăpezire vor fi reziliate! (…) Contractele au fost făcute în mandatul lui Bogdan Toader intenţionat cu lacune, fără posibilitatea de a urmări calitatea prestaţiilor si doar in interesul prestatorilor de servicii, singurii pierzători fiind prahovenii! Am trimis din timp către drumari toate atenţionările meteo, le-am solicitat să fie gata pentru a interveni de îndată pe trasee şi, cu toate acestea, ei nu s-au pregătit! Unii operatori au ataşat lamele maşinilor de deszăpezire abia în această dimineaţă, la ora 07:00, deşi la ora aceea drumurile trebuiau să fie curăţate! Am fost toată dimineaţa în judeţ pentru a verifica personal calitatea serviciului de deszăpezire prestat de drumari. De aceea, le solicit şi public operatorilor însărcinaţi cu deszăpezirea să se retragă din contracte, dacă nu sunt capabili să facă o treabă de calitate, care nu pune în pericol viaţa cetăţenilor! Chiar dacă cele mai multe înţelegeri vor expira anul viitor, Consiliul Judeţean nu va tolera ca experienţa de astăzi să se repete! Am trimis deja inclusiv notificări de reziliere a contractelor către prestatorii serviciului de deszăpezire care operează pe tronsoanele de drum unde azi au fost probleme. Vom continua să facem curăţenie printre contractele pe care Bogdan Toader le-a încheiat cu drumarii incapabili!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a lui Cristian Apostol.
FOTO- ARHIVĂ



