17 aprilie 2026
No menu items!

CURSELE DE PE HIPODROM SE ŢIN TOT FĂRĂ SPECTATORI. UNDE LE PUTEŢI URMĂRI

Cele mai vizualizate articole

Hipodromul Ploieşti va găzdui, mâine, de la ora 10:10, prima reuniune oficială din 2021, sezonul urmând să se deschidă cu un eveniment ce propune patru curse de trap extrem de interesante, cu destule nume noi pe pistă, şi o cursă de galop, în organizarea partenerilor de la Asociaţia Română a Calului Arab de Curse.
Ţinând cont că stagiunea se deschide chiar de Ziua Europei, s-a decis ca principala cursă a zilei să poarte un nume pe măsură, astfel că Premiul Europei, programat la ora 11:30, va fi main event-ul reuniunii. Va fi o cursă cu şapte cai la start, printre aceştia numărându-se şi doi dintre performerii anului 2020, General de Bry şi Gailuron de Bellen, trăpaşi ce au avut câte 5 victorii de-a lungul sezonului trecut.
Evenimentul de duminică va debuta la ora 10:10, cu Premiul Arena, va continua, la ora 10:35, cu Premiul Ager şi, la ora 11:00, cu Premiul Avion, pentru ca, de la ora 11:30, să se desfăşoare Premiul Europei.
Ziua hipică se va închide, la ora 11:50, cu o spectaculoasă cursă de galop – Premiul „A.R.A.C. Sprint” – la startul căreia se vor afla şapte cai, printre care şi Zorab sau Whalala, doi obişnuiţi ai întrecerilor de profil desfăşurate anul trecut pe Hipodromul Ploieşti.
Toate cursele de trap vor fi incluse în oferta partenerilor de la Casa de pariuri Fortuna.
La fel ca în sezonul trecut, din cauza restricţiilor din această perioadă, evenimentul de duminică va fi fără spectatori, accesul urmând să fie permis doar personalului strict necesar pentru desfăşurarea curselor şi altor persoane direct implicate. Pentru ca iubitorii turfului să poată urmări, totuşi, reuniunea, aceasta va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 9.45, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

24PAY devine indisponibilă pentru cumpărarea biletelor TCE, de astăzi

Societatea Transport Călători Express S.A. anunță că, începând de astăzi, 17 aprilie 2026, aplicația 24PAY nu va mai putea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies