19 aprilie 2024
No menu items!

ÎNCEPÂND DE ASTĂZI , DEVINE OPERAȚIONAL PARCHETUL EUROPEAN CONDUS DE LAURA CODRUȚA KOVESI

Cele mai vizualizate articole

Parchetul European devine operațional, iar Ministerul Justiției organizează un nou concurs pentru selecția procurorilor europeni delegați

Începând cu data de 1 iunie 2021, Parchetul European (EPPO) își începe activitatea operațională în statele membre participante la cooperarea consolidată, în baza Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/856 a Comisiei din 25 mai 2021 de stabilire a datei la care Parchetul European își asumă atribuțiile de investigare și de urmărire penală.

De la 1 iunie 2021, EPPO va putea investiga, în România și în celelalte state membre participante, infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, sprijinit de autoritățile naționale competente.

România este unul dintre statele membre care a susținut în mod constant Parchetul European, de la demararea negocierilor în Consiliul UE, pe baza propunerii de Regulament publicată de Comisie în iulie 2013. România s-a numărat, de altfel, printre statele membre inițiatoare ale acestei forme de cooperare consolidată în 2017 şi, în cadrul discuțiilor ulterioare de la nivelul UE, pledând constant pentru operaționalizarea cât mai rapidă a noului organ jurisdicțional al Uniunii, cu asigurarea de resurse corespunzătoare și dezvoltarea unei colaborări strânse cu autoritățile naționale.

În plan intern, România a efectuat o serie de demersuri legislative și instituționale în decursul ultimilor ani, pentru pregătirea acestui moment istoric. Au fost operate modificări legislative și instituționale pentru asigurarea punerii în aplicare a Regulamentului, au fost derulate proceduri de selecție, atât pentru desemnarea Procurorului European pentru România, cât și a candidaților pentru funcția de procuror european delegat, primii 6 fiind deja numiți de Colegiul Parchetului European. O nouă procedură de selecție pentru ocuparea celorlalte posturi de procurori europeni delegați a fost demarată la 26 mai a.c. . Aceste demersuri au fost însoțite de măsuri de natură practică, logistică, menite să sprijine derularea activității operaționale în patru locații: București, Iași, Cluj, Timișoara.

Este un moment istoric pentru Uniunea Europeană și pentru România, ca stat membru participant la cooperarea consolidată de instituire a Parchetului European. Așteptările cetățenilor europeni de la noua structură europeană sunt mari. Sunt convins că Procurorul-șef european și echipa sa vor da dovada profesionalismului şi excelenței, prin obținerea unui track-record care să asigure o protecție efectivă a intereselor financiare ale Uniunii. Voi continua să sprijin activitatea Parchetului European, conștient fiind că succesul acestuia depinde de strânsa și eficienta colaborare a acesteia cu autoritățile naționale competente, bazată pe încredere reciprocă”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion.

Elemente de background:

Parchetul European este instituit în temeiul Regulamentul (UE) 2017/1939, ca organ independent al Uniunii Europene. Este primul organ al UE cu atribuții de investigare și urmărire penală, având competența de a investiga, de a urmări penal și de a trimite în judecată pe autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 și stabilite în Regulamentul (UE) 2017/1939). Cauzele instrumentate de EPPO sunt deferite instanțelor competente din statele membre.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

PREOTUL TĂNASE DE LA VALEA PLOPULUI: FETELE FRUMOASE ATRAG BĂIEŢII, IAR APOI EI INTRĂ LA PUŞCĂRIE. DACĂ EI FAC PUŞCĂRIE, SĂ FACĂ ŞI ELE

Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care sunt agresate sexual ar trebui...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies