20 iunie 2026
No menu items!

URMĂRIRE ÎN TRAFIC PE DN 1. UN VITEZOMAN A FUGIT DE POLIŢIŞTI

Cele mai vizualizate articole

Aseară, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Servicului Rutier au depistat în trafic un şofer care conducea un autovehicul pe DN 1, în apropiere de Băicoi, cu o viteză de 137 km/h.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă şoferul nu a oprit, astfel că s-a trecut la urmărirea acestuia în trafic pe o distanţă de zeci de kilometri, vitezomanul fiind oprit abia în zona Centurii de Vest a Ploieştiului.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Patru reprezentanți ai unei clinici private din Ploiești, arestați preventiv în dosarul DIICOT privind o fraudă de peste 2,4 milioane de lei

Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a patru reprezentanți ai unei clinici medicale private din Ploiești, cercetați în dosarul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies