6 august 2026
No menu items!

Un bărbat s-a sinucis aruncându-se de pe un bloc

Cele mai vizualizate articole

La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, politiștii Secției nr.3 de poliție Ploiești au fost sesizați prin apel de 112, despre faptul că pe strada Cantacuzino intersecție cu strada Popa Farcaș, un bărbat de 30 de ani din Ploiești s-a urcat pe un bloc și solicită să își vadă copilul.

Imediat politiștii s-au deplasat la fața locului, au urcat alături de el pe bloc și au încercat sa îl liniștească dar din păcate demersurile au fost în zadar, acesta aruncându-se în gol. Un echipaj medical a procedat la resuscitarea acestuia dar din nefericire a fost declarat decedat.

Politiștii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Totodată se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Ghid montan, pus sub control judiciar după tragedia din Bucegi. Procurorii: traseu schimbat pe loc, fără echipamentul necesar și fără evaluarea riscurilor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat stadiul anchetei în dosarul accidentului montan produs pe 11 iulie 2026,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies