Președintele Klaus Iohannis se va afla, mâine, în judetul Prahova, unde va participa la ceremonia de deschidere a noului an școlar, alaturi de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu. Agenda șefului statului include o alocuțiune care va fi rostită, la ora 10.00, la Liceul Tehnologic „Carol I” de la Valea Doftanei.
Directorul acestui liceu, Steluța Pralea, a câștigat premiul „Directorul anului 2020 pentru Inovare” pentru ca a digitalizat întreaga școală, atât în sectorul administrativ, cât și în ceea ce privește procesul educațional, a introdus două specializări noi pentru elevi și a reușit performanța ca, în unitatea de învățământ pe care o conduce, abandonul școlar să fie de 0%.
Ulterior, ministrul Educației va merge la ora 12.00, la școala de la Bucov, unde va fi inaugurat SmartLab Bucov, primul laborator cu tehnologie de ultimă generatie care va functiona intr-o scoala din mediul rural.



