Dacian Cioloș și-a anunțat demisia din funcția de președinte al USR în cadrul ședinței Biroului Național al partidului. Cătălin Drulă a fost desemnat președinte interimar al USR.
Cioloș anunțase că, în cazul în care proiectul său pentru reformarea partidului nu primește susținere, la ședința BN de luni, nu mai poate continua ca președinte la partidului. Cum proiectul său a fost respins cu 14 voturi la 11, Cioloș și-a anunțat demisia.
Conform statutului USR, ca interimar, a fost desemnat vicepreşedintele care a luat cel mai mare număr de voturi la ultimul Congres, adică Cătălin Drulă. Acesta va demara procedurile pentru un nou Congres extraordinar.
Este așteptată o declarație din partea lui Dacian Cioloș, în jurul orei 18:00.