5 mai 2026
No menu items!

ZECI DE SUSPICIUNI DE SALMONELLA DUPĂ CONSUMUL DE CIOCOLATĂ ÎN 9 ŢĂRI. UE FACE INVESTIGAŢII

Cele mai vizualizate articole

Agenţia europeană pentru sănătate a anunţat miercuri că investighează zeci de cazuri raportate şi suspectate de salmonella legate de consumul de ciocolată în cel puţin nouă ţări, transmite Reuters.

Grupul italian de produse de cofetărie Ferrero a rechemat miercuri mai multe loturi de ouă de ciocolată Kinder Surprise şi alte produse de pe rafturile spaniole, după măsuri similare luate luni în Marea Britanie şi Irlanda.

Ferrero a descris retragerile drept precauţie şi a declarat miercuri că niciun produs Kinder lansat pe piaţă nu a fost testat pozitiv pentru salmonella.

”Epidemia se caracterizează printr-o proporţie neobişnuit de mare de copii care sunt spitalizaţi, unii cu simptome clinice severe, cum ar fi diareea cu sânge”, a spus Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

Agenţia nu a menţionat Ferrero sau nicio altă companie, într-un comunicat, dar a avertizat miercuri că cazurile raportate au fost în mare parte în rândul copiilor sub 10 ani.

Agenţia a spus ulterior că sunt implicate ouă de ciocolată Kinder, dar nu a clarificat dacă problema se referă exclusiv la acele produse.

Nestle, compania elveţiană producătoare de produse de cofetărie, a declarat că nu a rechemat niciun produs în acest context.

Compania concurentă Lindt & Sprunegli  nu a fost afectat de actuala criză de sănătate.

Marea Britanie are cel mai mare număr de incidente, cu 63 de cazuri confirmate la 5 aprilie, a spus ECDC, adăugând că alte ţări cu cazuri probabile sau confirmate sunt Franţa, Irlanda, Belgia, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, Suedia şi Norvegia.

Agenţia de sănătate a Uniunii Europene a anunţat că investighează, împreună cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), 134 de cazuri confirmate sau probabile de salmonella.

Rechemarile de produse au fost lansate în mai multe ţări, inclusiv în Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg şi Marea Britanie, a declarat agenţia UE.

 

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Primul cazan modern de 30 MW, montat la Termo Ploiești: investiția ar putea reduce prețul gigacaloriei cu 10%

Un nou pas important pentru modernizarea sistemului de termoficare din Ploiești a fost făcut marți, odată cu începerea montării...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies