Ediția a VI-a a Festivalului concurs ”Vocea Prahovei” și-a desemnat câștigătorii. După mai bine de cinci ore în care 31 de soliști s-au confruntat pentru cucerirea premiilor, juriul de specialitate, compus din solistele Cătălina Chițimia, Violeta Barac și, președintele juriului, Bogdan Negroiu (El Negro) au decis câștigătorii: Categoria 10- 14 ani: Premiul III- Maria Sarah Vlădoiu(Ploiești); Premiul II- Teodora Denisa Fodac(Ploiești); Premiul I Lorena Alma Andronache(Ploiești); Categoria 15-20 ani: Premiul Special al Juriului- Andreea Bianca Hanu; Premiul III- Cristina Amalia Gheorghe(Slobozia); Premiul II- Alessia Bianca Ionescu(Ploiești); Premiul I Lorena Elena Karla Bălășoiu(Ploiești).
Trofeul ”Vocea Prahovei” a fost câștigat de Andreea Carina Veghiu(Ploiești) la doar 10 ani.
Festivalul, organizat de Consiliul Judeţean Prahova și Centrul Judeţean de Cultură Prahova, prin Şcoala Populară de Arte, a avut ca invitați în recital pe Lorena Nicolae- câștigătoarea ediției de anul trecut și pe Bogdan Negroiu, liderul trupei El Negro.
A fost din nou o seară magică, așa cum ne-a spus, la final, coordonatorul artistic al Festivalului, solista și profesoara de canto Raluca Ocneanu: ” Un spectacol bun, cu voci bine conturate, chiar dacă e loc și de mai bine. O parte dintre concurenți s-au aflat la prima lor competiție și chiar la prima apariție pe o scenă de spectacol. E o experiență binemeritată și chiar dacă acum unii nu au câștigat, pentru că nu pot câștiga toți, faptul că au fost pe scenă, că au avut șansa să se ”lupte” pentru un premiu, că au putut să vadă alți colegi, care astăzi au fost mai buni, este o realizare.Nu cred că trebuie să fie dezamăgiți, ci, din contră, mă refer la cei care nu au câștigat astăzi, să persevereze și să continue să muncească. E important să aibă un repertoriu adecvat vârstei și, mai ales, vocii lor. Îi așteptăm cu mare bucurie anul viitor la o nouă ediție a festivalului”.