Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, și administratorul public al oraşului, Simona Albu, au premiat, astăzi, elevii câștigători în cadrul Campionatului Mondial de Robotică, care a avut loc în Houston, Texas – Statele Unite ale Americii, în perioada 20-23 aprilie.
Conducerea municipalității ploieștene i-a felicitat atât pe tineri, cât și pe profesoara Daniela Lica, director al Centrului Județean de Excelență Prahova și mentor al echipei de robotică ploieștene, pentru rezultatul remarcabil obținut în cadrul competiției amintite, respectiv câștigarea Premiului Special al Juriului „Blast of Energy”.
Echipa de robotică a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”, InfoO1 Robotics, a fost susținută permanent de către administrația publică ploieșteană în contextul etapelor acestui campionat, derulate la nivel național și internațional.
Cu prilejul întâlnirii, care a avut loc astăzi la sediul Primăriei Ploiești, elevilor și profesorilor coordonatori le-au fost oferite diplome și premii în bani.
Premiul câștigat de elevii ploieșteni în cadrul Campionatului Mondial de Robotică din Houston demonstrează talentul de excepție al echipei InfoO1 Robotics, având în vedere că, în cadrul competiției amintite au participat 15 țări, respectiv au concurat 7000 de echipe de robotică dintre care 160 au fost finaliste.



