30 aprilie 2026
No menu items!

A FOST REŢINUT INCENDIATORUL CRAMEI ROTENBERG DIN CEPTURA

Cele mai vizualizate articole

Incendiatorul cramei Rotenberg din comuna Ceptura, sat Ceptura de Jos, a fost reţinut de poliţişti.

Echipajele de pompieri sosite la fața locului au procedat la stingerea incendiului, din primele verificări reieșind că acesta a fost provocat cu intenție.

În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comună.

În urma probatoriului administrat, astăzi față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Patricia Bădulescu, trofeu la doar 10 ani în competiția TVR „Vedeta Familiei”! Copila-minune din Boldești-Scăeni pornește spre marile scene ale lumii

La numai 10 ani, Patricia Bădulescu din Boldești-Scăeni scrie deja o poveste impresionantă despre talent, muncă și curaj. Micuța...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies