29 martie 2023
No menu items!

În Prahova 409 candidați au șanse la un post de profesor

Cele mai vizualizate articole

Ministerul Educației a publicat astăzi, 19 iulie (ora 10:00), rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut în data de 13 iulie proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2022.

Rata notelor (inițiale) peste 7 (șapte) obținute de candidați este 48,68% (în creștere cu peste 4%, față de rezultatele consemnate anul trecut: 44,47%). Rata notelor (inițiale) între 5 și 7 este de 32,91% (în scădere, comparativ cu anul trecut – 35,49%). Din promoția curentă, 45,83% dintre candidați au obținut note inițiale peste 7 (șapte), procent superior cu peste 5% celui de anul trecut (40,63%).

146 de candidați au obținut nota 10 (130 în 2021), iar 11.948 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări, iar 19 lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive care vizează nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2022 – 2023.

În județul Prahova au fost scoase la concursul de titularizare 211 posturi pe perioadă nedeterminată, din care 67 sunt în Ploiești și 755 de posturi, pe perioadă determinată, din care 294 în Ploiești.

Conform datelor oferite de Ministerul Educației, în Prahova, din 1.087 de candidați,  409 au obținut note de peste 7. Doar trei candidati au obținut nota10. Aici puteți vedea rezultatele înainte de depunerea contestațiilor.

Contestațiile se depun la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Str. Democraţiei nr. 35, în format fizic, în scris, sau electronic la adresa de e-mail: resurseumaneph@gmail.com (contestația va fi însoțită de copia după C.I.). Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați.

Marți , 19.07.2022 orele 14:00 – 21:00

Miercuri, 20.07.2022 orele 09:00 – 12:00.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

NICOLETA CRĂCIUNOIU NU MAI ESTE ȘEFA DIRECȚIEI ECONOMICE A PRIMĂRIEI PLOIEȘTI. CUM A CONCEDIAT-O VOLOSEVICI

Nicoleta Crăciunoiu nu mai este șefa Direcției Economice a Primăriei Ploiesti! Primarul Andrei Volosevici i-a desfăcut contractul de munca după...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH