După incidentul care a avut loc la o unitate de cazare din comuna Valea Doftanei, unde o terasă exterioară s-a rupt cu șapte persoane, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Reamintim că șapte oameni au căzut, cu tot cu balcon, de la aproape patru metri înălțime, în timp ce își făceau poze la o pensiune. Cinci dintre ei au ajuns la spital, cu multiple fracturi, dintre care cinci în stare gravă.
Un bărbat de 67 de ani s-a ales cu o fractură deschisă la ambele oase ale gambei drepte, o femeie de 64 de ani a suferit un traumatism hemitorace stâng şi unul la mâna stângă, o femeie de 62 de ani a suferit un traumatism la glezna stângă, o femeie de 66 de ani s-a ales cu un traumatism la umărul drept, iar o femeie de 35 de ani a suferit un traumatism la coloana vertebrală, a precizat SAJ Prahova.



