2 iunie 2026
No menu items!

PRIMĂRIA „ÎNROŞEŞTE” PLOIEŞTIUL! DE CE OARE? (FOTO)

Cele mai vizualizate articole

Primăria Ploiești a demarat, se pare, o operaţiune de „înroşire” a orasului! De ce oare? Ce mesaj vrea să transmită prin acest mod de a-şi „marca” teritoriul cu alb şi roşu? Mult roşu…
Concret, în faţa unor instituţii care se află în subordinea Consiliului Local, precum Filarmonica Ploieşti şi RASP Ploieşti, au apărut marcaje mari cu „Primăria Ploieşti” scris cu alb pe un fundal roşu aprins.
„De ce? Ne-am trezit în această dimineață cu orașul <înroșit> de aceste marcaje. Primăria Ploiești a vrut să-şi marcheze teritoriul. De ce? E cea mai simplă întrebare. Instituțiile în fața cărora au fost făcute aceste marcaje (cu vopsea despre care se spune că va dura minimum 2 ani) sunt în subordinea Consilului Local. Eu, în calitate de consiler local PNL, vă spun ca mi se pare un gest totalitarist care urâțește orașul.
Îmi asum ceea ce spun şi mă bucur că sunt membră a unui partid în cadrul căruia am voie să spun că NU sunt de acord cu astfel de demersuri și mai ales că NU sunt de acord cu <înroșirea> peste noapte a oraşului”, a scris consilierul local PNL Simona Popescu pe pagina sa de Facebook.
3/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

3/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

Avarie în zona de nord a Ploieștiului! Aflați unde este întreruptă furnizarea de apă caldă

În perioada 02.06.2026 începând cu ora 12:00 se va întrerupe furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum (ACC) în...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies