Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi contravenţionale în sumă de 2,6 milioane lei, în urma celor 416 acţiuni de control derulate la centrele de îngrijire a vârstnicilor din întreaga ţară. Doar la nivelul regiunii Sud-Muntenia, au fost verificate 31 de centre de îngrijire a persoanelor vârstnice, aplicându-se amenzi în valoare totală de 217.000 lei.
Echipele de comisari ANPC au aplicat 322 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 2,6 milioane lei, şi 287 avertismente şi au decis oprirea definitivă de la utilizare a produselor neconforme, în valoare de circa 64.000 lei, şi oprirea temporară a prestării serviciilor în 53 de unităţi, din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Caraş Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Prahova, Satu Mare, Timiş, Vrancea, Bacău şi municipiul Bucureşti.
Printre abaterile de la legislaţia în vigoare, înregistrate de echipele de control, se numără: supraaglomerarea spaţiilor de cazare sau cazarea în spaţii improprii (nerespectarea spaţiului minim alocat/persoană, prevăzut de lege); utilizarea unor produse alimentare nesigure (fără elemente de identificare şi caracterizare, produse desigilate păstrate la temperatura mediului ambiant); lipsa menţiunilor privind ingredientele cu potenţial alergen, în meniu sau chiar lipsa meniurilor avizate de personalul de specialitate; folosirea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită; modificarea stării termice a produselor; folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor şi preparatelor, insalubre, cu praf în exces, rugină şi chedere pline de mucegai; folosirea unor echipamente de gătire, în blocul alimentar, (hote, aparate de gătit, cuptoare etc.) neigienizate; folosirea unor spaţii de depozitare neigienizate, cu rafturi cu rugină, improprii depozitării produselor alimentare; depozitare necorespunzătoare a produselor (ex: produse alimentare, legume-fructe, depozitate lângă detergenţi şi instrumente de curăţenie); folosirea unor spaţii nerenovate, insalubre, cu gresie lipsă sau spartă, cu scurgeri de canalizare defecte, cu reparaţii neefectuate, cu calorifere cu rugină, îmbâcsite, pline de praf; utilizarea unor lenjerii de pat şi saltele neconforme, neigienizate, cu pete; existenţa igienei precare în băi şi spaţiile de cazare; folosirea unor cadre de paturi cu rugină sau cu laterale de lemn cu muchii ascuţite, prezentând pericol pentru consumatori etc.
„Dat fiind că unele dintre locaţiile verificate au înregistrat deficienţe importante la blocul alimentar, până la remedierea acestora, hrana vârstnicilor va fi asigurată în regim de catering”, anunţă ANPC.





