”Fenomenul” David Popovici nu se dezminte! La prima sa apariție într-un campionat național de seniori, înotătorul dinamovist, a cucerit primele sale medalii. Locul I la 50 m liber și tot locul I la 100 m spate! Locul I la 100 m spate este cu atât mai important pentru David, deoarece nu a făcut parte din probele sale, iar în calificări obținuse timpul 4: 56:87. „A fost greu, nu sunt obișnuit! Profit de faptul că nu e cel mai important concurs și experimentăm. Acest succes înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că vreau să mă extind, să mă specializez pe cât mai multe probe. Vreau să ajung la nivelul la care să pot participa la mai multe probe și în competițiile mai mari”, a declarat David Popovici după victoria la 100m spate.

La 50 m liber timpul lui David a fost de 22:62, iar la 100 m spate de 54:74. La Campionatele Naționale de Înot, David Popovici participă la șase probe masculin individual- seniori: 50 m liber, 50 m fluture, 100 m liber, 100 m spate, 100 m fluture, 400 m liber.



