O adevărată tragedie s-a petrecut, în această după-amiază, pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploieşti! Un băieţel în vârstp de doi ani a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia, iar în urma rănilor grave suferite, acesta nu a putut fi salvat, medicii declarând decesul.
Surse de la faţa locului spun că cel mic s-ar fi aflat acasă împreună cu tatăl său şi, se pare, cu bunicii, mama lui fiind plecată să îl ia pe celălalt copil al familiei de la grădiniţă.
Din primele informaţii, se pare că cel mic ar fi tras două scaune în dreptul geamului, s-a urcat pe ele și a căzut de la etajul 4.
La acest moment ambii părinți sunt la spital.
Ancheta în acest caz este în plină desfăşurare, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.



