25 iunie 2025
No menu items!

Spitalul Județean de Urgență Ploiești va deveni Spital Clinic Universitar

Iulian Dumitrescu: Vom avea studenți ai UMF Carol Davila la Ploiești. Spitalul Județean de Urgență Ploiești se va transforma în Spital Clinic Universitar.

Cele mai vizualizate articole

În baza unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Prahova și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prestigioasa instituție de învățământ superior își va pregăti studenți, începând din toamna acestui an, și la Ploiești. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, la care a participat și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Această colaborare importantă are două implicații majore pentru comunitatea din Prahova: pe de o parte, universitatea va organiza, în acest an, admitere pentru 50 de studenți la medicină în Ploiești, iar pe de altă parte, s-a deschis drumul pentru a transforma Spitalul Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” în Spital Clinic Universitar. Înființarea unei secții a UMF Carol Davila la Ploiești este un pas important în rezolvarea deficitului de medici din Prahova, contribuind la creșterea calității serviciilor medicale oferite populației. Cursurile studenților la medicină se vor desfășura atât la Universitatea de Petrol – Gaze, cât și la Palatul Culturii din Ploiești. Un asemenea pas important nu putea fi făcut fără investițiile Consiliului Județean Prahova în infrastructura Spitalului Județean de Urgență Ploiești Dr. Constantin Andreoiu”, a explicat Iulian Dumitrescu.

Transformarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești în Spital Clinic Universitar este importantă pentru că aduce beneficii semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical: pacienții vor beneficia de servicii medicale mai avansate și de o gamă mai largă de specialități medicale; medicii și studenții la medicină vor avea acces la resurse și tehnologii mai avansate pentru cercetare și formare. Nu în ultimul rând, transformarea unui spital în Spital Clinic Universitar atrage în zonă medici de renume și specialiști din domeniul medical interesați de oportunitățile de cercetare și învățare din cadrul universității și spitalului. Acești specialiști aduc cu ei expertiză și experiență în domeniile lor, ceea ce duce la îmbunătățirea calității serviciilor medicale.

3.4/5 - (19 votes)

Evaluează articolul

3.4/5 - (19 votes)

Cele mai noi știri

După ce ploieștenii s-au speriat de o eventuală crimă, iată că s-a descoperit că era vorba de un manechin, nu de un cadavru!

Reprezentanții Poliției Române au revenit cu precizări referitoare la descoperirea unui ”cadavru” într-o anexă părăsită a unui imobil din...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies