Președintele Senatului României, Alina Gorghiu, l-a primit astăzi, pe prim-ministrul Republicii Coreea, Han Duck-soo, aflat în vizită oficială în România, în perioada 9-10 mai a.c. Înaltul demnitar român a subliniat relațiile strânse cu Republica Coreea și a amintit că în cursul anului curent cele două state marchează 15 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic, evidențiind și statutul Republicii Coreea de partener global al NATO. În acest sens, a menționat că există potențial pentru dezvoltarea cooperării în domeniul securității și apărării, având în vedere faptul că România a majorat procentul alocat apărării la 2,5% din PIB. Totodată, înaltul oficial român a salutat semnarea memorandumurilor de înțelegere pentru producția de muniție și pentru cooperarea între Portul Constanța și Portul Busan. Cei doi oficiali au arătat importanța deosebită a cooperării comune semnificative în plan regional și multilateral, în contextul provocărilor geopolitice și economice actuale.
Din delegația română a făcut parte și secretarul Senatului, Roberta Anastase, care a declarat la finalul întâlnirii:”Am participat astăzi la ȋntrevederea doamnei Alina Gorghiu, Preşedinte interimar al Senatului, cu domnul Han Duck-soo, prim-ministrul Republicii Coreea. Pe agenda reuniunii au figurat subiecte importante precum impulsionarea cooperării dintre cele două țări, creionarea unor noi modalități de cooperare pentru atingerea tuturor obiectivelor cuprinse ȋn Parteneriatul strategic, primul astfel de parteneriat pe care România l-a semnat cu o țară asiatică. Evoluţiile de securitate din Peninsula Coreea precum şi importanța strategică pe care Marea Neagră și Portul din Constanța le au ȋn actualul context geopolitic au fost, de asemenea, subiecte abordate ȋn cadrul discuțiilor”.