29 noiembrie 2023
No menu items!

COPIL PRINS CU UN BRICEAG ÎNTR-UN PARC DIN PLOIEŞTI

Cele mai vizualizate articole

Un copil de doar 11 ani a fost prins într-un parc din Ploieşti având asupra lui un briceag.

Ieri, în jurul orelor 17:00, în urma unei sesizări, un echipaj al Poliţei Locale s-a deplasat la locul de joacă din Parcul Andrei Mureșanu, unde se reclamase faptul că un minor ar fi afișat în public o armă albă (briceag) și totodată, ar fi rupt mai mulți copaci din apropierea locului de joacă.

Minorul a fost identificat în persoana numitului C.M., în vârstă de 11 ani, cu domiciliul în municipiul Ploiești.

Pentru nesupravegherea acestuia, tatăl său a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991 cu modificările și completările ulterioare.

La fața locului s-a prezentat și un echipaj din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești, care a preluat cazul în vederea cercetării faptelor de distrugere.

Poliția Locală Ploiești condamnă săvârșirea unor astfel de fapte ce contravin normelor de conviețuire socială și face apel la spiritul civic al cetățenilor, pe care îi îndeamnă să semnaleze Dispeceratului instituției, la numărul de telefon 0244/954, sau polițiștilor locali aflați în patrulare, orice încălcare a regulilor sociale, a ordinii și liniștii publice.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

AVARIE PE O MAGISTRALĂ A TERMO PLOIEŞTI. PESTE 1.700 DE APARTAMENTE- FĂRĂ CĂLDURĂ ŞI APĂ CALDĂ

O avarie s-a produs pe o magistrală a Termo Ploieşti, peste 1.700 de apartamente din municipiu fiind, la ora...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH