O shaorma gigant a fost realizată, azi, în centrul Ploieştiului, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Oraşului.
Delicioasa shaorma a fost pregătită de o echipă de bucătari coordonată de chef Escoffier Ianoş Krajnik, ajutat de chef Escoffier Gabriela Stănculescu, de la Tizz on Wheels, cu sprijinul AYT Grup.
La realizarea acesteia au fost folosite cantităţi impresionante de produse specifice, respectiv: 100 kg de carne, 50 kg varză, 50 kg cartofi, 50 kg ceapă, 50 kg castraveţi, 50 sosuri speciale şi aproximativ 6 kg de mirodenii.
Shaorma gigant a măsurat 125 de metri lungime.
Anul acesta, autorităţile locale marchează 520 de ani de atestare documentară a Ploieştiului.
În acest context, primele 520 de porţii din mega-shaorma ploieşteană au fost oferite gratuit participanţilor la Zilele Oraşului.