20 mai 2024
No menu items!

”Vocea Prahovei” își caută… VOCEA!

Festivalul concurs, aflat la a 7-a ediție, va avea loc joi, 25 mai, de la ora 15:30, la sala EUROPA a Palatului Administrativ Ploiești

Cele mai vizualizate articole

Festivalul ”Vocea Prahovei” se află la a șaptea ediție. Competiția va avea loc joi, 25 mai, începând cu ora 15:39, la Sala ”Europa” a Palatului Administrativ din Ploiești. Devenit deja cunoscut în întreaga țară competiția de interpretare de muzică ușoară, organizată de Centrul Județean de Cultură Prahova, a adus anul acesta cel mai mare număr de înscrieri în competiția pentru trofeu. Organizat pe două secțiuni, Festivalul va avea în competiție, după ce a fost făcută o selecție a celor mai buni competitori, 51 de soliști, 28 la categoria de vârstă 10- 14 ani și 23 la categoria de vârstă 15- 18 ani. Sunt reprezentanți din Prahova, Buzău, Brașov, Alba, Dâmbovița, Bihor și București. Iată ce ne-a declarat coordonatorul artistic al Festivalului ”Vocea Prahovei, solista și profesoara de canto, Raluca Ocneanu: ”Chiar nu mă așteptam la așa de mulți copii și tineri dornici de a concura în acest an. A fost foarte greu să facem selecția, dar am fost nevoiți să facem asta pentru că am fi avut nevoie de trei zile de concurs non-stop. E dificil să faci o selecție, când asculți voci deosebite și care, poate din cauza emoției sau a unor alegeri nepotrivite a repertoriului, nu au reușit să ajungă în concurs. Dar acesta este și farmecul unei competiții, să încerci să devii din ce în ce mai bun. Iar Festivalul ”Vocea Prahovei” demonstrează an de an că asta și dorește să aducă pe scenă. Un exemplu clar este și câștigătoarea de anul trecut, Carina Veghiu, care de curând a fost finalistă la ”Românii au talent”. Nu este deloc ușor, la 11 ani, să ajungi la un concurs în care te ”bați” cu mai multe genuri artistice și să ajungi în finală. Sunt sigură că și anul acesta vom avea voci extraordinare Așa că le doresc succes tuturor concurenților și vă așteptăm cu drag la festival”.

Iată care sunt concurenții din acest an:

Categoria 10-14 ani:

Maia Elena Burloiu, Ecaterina Maria Constantin, Ioana Daria Danci, Miruna Patricia Dumitrache, Ștefan Matei Ene, George David Florea, Teodora Denisa Fodac, Maria Natalia Frâncu, Roberta Doris Giurcă, Andreea Maia Ioniță, Cristina Maia Manolăchescu, Anastasia Alexandra Matei, Ștefania Teodora Munteanu, Bianca Daria Mușat, Gabriela Alessia Nedea, Mihaela Ana Maria Negoiță, Elena Mara Negulescu, Nicola Maria Oargă, Claudia Radu, Elena Carla Rotaru, Andreea Rebeca Rotaru, Maria Muraru Stan, Iasmina Daria Stan, Daria Ana Iulia Troacă, Gabriel Mihai Țapu, Elena Briana Văduva, Maria Sofia Văsii, Maria Sarah Vlădoiu.

Categoria 15- 18 ani:

Alexandra Bănuță, Ioana Daria Boboc, Andrei Nicolae Bucă, Diana Irina Cepoiu, Ana Maria Dan, Sara Elena Dinu, Emilia Antonela Drăgan, Cristina Duță, Cristina Amalia Gheorghe, Andreea Evelina Gheorghe, Alessia Bianca Ionescu, Elena Paraschiva Ștefania Iordăchescu, Andreea Briana Magdaș, Elena Alexandra Mihai, Maria Ruxandra Mocanu, Nicoleta Alexandra Rizea Neamțu, Alina Florentina Elisabeta Nițescu, Maria Georgiana Răducanu, Ana Rotar, Alexandra Maria Stan, Mihaela Andreea Stanciu, Izabela Maria Trandafirescu, Ana Maria Vlădan

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

MOTOCICLIST GRAV RĂNIT LA POIENARII BURCHII. VINE ELICOPTERUL SMURD

Un grav accident rutier a avut loc, in această seară, în comuna Poienarii Burchii. Din primele date, o motocicletă a...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies