Guvernul Ciolacu a primit votul de învestitură al Parlamentului, obţinând 290 de voturi ”pentru”. Au fost înregistrate 95 de voturi ”împotrivă”. Din poziţia de preşedinte al Senatului, fostul premier Nicolae Ciucă, l-a felicitat pe noul premier Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu le-a mulţumit parlamentarilor, promiţând că va încerca să se ridice la nivelul aşteptărilor acestora şi ale românilor, în perioada următoare.
”Aş dori să mulţumesc colegilor mei care m-au votat, atât din PSD, cât şi din PNL, cât şi de la grupul minorităţilor şi alţi colegi din Parlament. Cred că i-am convins astăzi. Aş dori să mulţumesc şi celor care nu m-au votat. O să încerc să mă ridic la nivelul aşteptărilor atât ale dumneavoastră, cât şi ale românilor, în perioada următoare, un an şi şase luni. Nu pot realiza acest lucru fără susţinerea dumneavoastră. Vă mulţumesc încă o dată”, a declarat Marcel Ciolacu după vot.



