29 aprilie 2026
No menu items!

Șase persoane suspectate de implicare în evaziune fiscală și spălare a banilor!

Cele mai vizualizate articole

În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Prahova pun în executare 7 percheziții, în județele Ilfov și Giurgiu, dar și în municipiul București, la sediile unor societăți comerciale.

6 mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare a banilor.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, reprezentantul legal al unei societăți comerciale, din județul Prahova, ar fi indus în eroare mai mulți agenți economici, în sensul că ar fi preluat de la aceștia comenzi pentru livrarea unor materiale de construcții și ar fi încasat contravaloarea lor, fără însă a și livra mărfurile.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 128.000 de lei.

Totodată, s-a stabilit că, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022, în conturile bancare ale societății comerciale, au fost înregistrate operațiuni semnificative, de aproximativ 11.000.000 de lei, iar sumele de bani încasate au fost virate succesiv către alte 7 societăți comerciale, controlate în fapt de către același administrator.

Astfel, pentru justificarea acestor transferuri, societatea cercetată ar fi înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale ce atestă achiziții fictive de la pretinșii furnizori.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă cu 253 de semnături. Votul va avea loc pe 5 mai

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan a fost depusă marți în Parlament, fiind semnată de...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies