Consiliul Local Ploieşti a respins, azi, la vot proiectul iniţiat de primarul Andrei Volosevici privind preluarea în administrarea municipalităţii a Spitalului CF Ploieşti, decizia venind pe fondul solicitărilor venite din partea pacienţilor.
În data de 7 noiembrie, Volosevici a anunţat că va supune din nou atenţiei Consiliului Local proiectul, reacţia cetăţenilor fiind una vehementă: „lăsaţi acest spital în pace!”.
Postarea de pe pagina de Facebook a municipalităţii referitoare la acest subiect a generat un val de comentarii din partea pacienţilor, care au cerut ca această unitate sanitară să nu ajungă în subordinea municipalităţii. Ataşăm mai jos câteva dintre comentariile cetăţenilor vizavi de acest proiect- „numai acolo mai merge ceva mai bine. Vreţi să îl terminaţi şi pe acesta”, „Ce mai aveţi de furat şi de prăpădit?”, „Nu! Spitalul CFR nu trebuie preluat în reteaua sanitară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti”.
În plus, consilierul Valeriu Răzvan Sabău, medic de profesie, a arătat, în timpul dezbaterilor, că proiectul nu conţine nicio precizare referitoare la impactul pe care eventuala preluare ar urma să îl aibă asupra activităţii spitalului CF, nici dacă relocarea Spitalului de Pediatrie în incinta Spitalului CF ar urma să fie una temporară, până la consolidarea actualului sediu a unităţii sanitare de pe strada Mihai Eminescu, sau una permanentă.
Luând în considerare poziţia cetăţenilor, dar şi faptul că proiectul primarului abunda în lacune, majoritatea din Consiliul Local Ploieşti a respins la vot iniţiativa primarului.
Din nou, la fel ca şi dăţile trecute când proiectul a ajuns în dezbaterea legislativului local, acesta nu conţinea nicio informaţie despre viitorul spitalului CF după eventuala preluare de către Primăria Ploieşti, respectiv niciun plan de management şi nici proiectul financiar de susţinere a unităţii sanitare.




