Astăzi, nordul județului Prahova va fi sub cod galben de caniculă. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.
Restul județului se va afla sub cod portocaliu! Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade. Minimele vor fi de 21…22 de grade, izolat de până la 24 de grade



