30 aprilie 2026
No menu items!

DESCINDERI LA PERSOANE CARE AU OBŢINUT ILEGAL INDEMNIZAŢII DE CREŞTERE A COPILULUI

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pun în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș și Prahova și în municipiul București, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic și fals în declarații.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 2019 – 2021, administratorii în fapt ai unei societăți comerciale cu sediul în municipiul București ar fi facilitat înregistrarea a 7 contracte de muncă fictive, iar, ulterior, în baza acestora, s-ar fi solicitat acordarea indemnizației pentru creștere copil.

La sediul unității de poliție vor fi conduse 10 persoane, în vederea audierii.

Prejudiciul estimat până la acest moment este de peste 410.500 de lei.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Investigații Criminale și Criminalistic, dar și al celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

USR are subprefect la Prahova! Lucian Moise a depus astăzi jurământul!

Județul Prahova are, începând de astăzi, un nou subprefect, în urma demisiei social-democratului Mircea Tănase. Funcția a fost preluată...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies