11 februarie 2025
No menu items!

Un bărbat a decedat pe stradă!

Acesta a căzut în timp ce mergea pe o stradă din Ploiești

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați astăzi, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 10:30, de către Serviciul de Ambulanță Județean Prahova, cu privire la faptul că au constatat decesul unei persoane care se afla căzută pe trotuarul de pe strada Podul Înalt din municipiu.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Combatare a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului, unde a fost identificat un bărbat de 75 de ani, din municipiul Ploiești, din verificări, stabilindu-se faptul că în timp ce se deplasa pe trotuarul străzii, în calitate de pieton, la un moment dat, ar fi căzut la nivelul solului.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat, fiind constatat decesul bărbatului.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Cătălin Predoiu va fi noul președinte al PNL!

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu va prelua conducerea interimară a Partidului Național Liberal, după ce Ilie Bolojan va deveni...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies